Insuficiența Renală

Insuficiența renală

Cum se manifestă insuficiența renală și ce risc am sa mă imbolnavesc și eu?

Rinichii acţionează asemeni unor filtre, mai exact, fiecare dintre ei dispune de circa 1 milion de nefroni – unităţi morfo-funcţionale ce îndepărtează excesul de apă, săruri, minerale, toxine şi resturi metabolice din sânge.

Deşeurile obţinute ajung în vezica urinară, iar sângele filtrat revine în sistemul circulator.

Insuficiența renală reprezintă funcţionarea defectuoasă a rinichilor şi determină acumularea substanţelor menţionate anterior în organism, lucru ce poate declanşa o serie de probleme de sănătate.

Insuficiența renală poate fi acută sau cronică (aceasta poate duce în final la dializă).

În cazul bolnavilor dieta şi aportul zilnic de lichide trebuie atent monitorizat în funcţie de volumul urinar şi de indicaţiile medicului.

Chiar dacă studiile nu au demonstrat că insuficiența renală ar putea fi moştenită, este bine să iei măsuri de siguranţă care te vor ajuta să previi apariţia bolii.

Ascultă-ţi corpul

O trăsătură specifică afecţiunilor renale este că, de cele mai multe ori, simptomele sunt „silenţioase“. Prin urmare, unii pacienţi pot pierde până la 70% din funcţiile rinichilor doar pentru că nu asociază un anumit disconfort cu posibilitatea să sufere de o boală din această categorie. De aceea, este bine să urmăreşti schimbările prin care trece corpul tău şi să apelezi la primele semne ale bolii.

Printre cele mai frecvente simptome specifice insuficienţei renale se numără eliminarea urinei în cantităţi anormal de mici (oliguria), greaţa, vărsăturile, retenţia apei la nivelul picioarelor, durerile de cap, deshidratarea, ritmul cardiac accelerat (tahicardia), stările de anxietate.

Dar există şi persoane cu risc crescut să sufere de insuficienţă renală. Este vorba de cei care au pierdut cantităţi semnificative de sânge, au hipertensiune, diabet, infecţii bacteriene insuficient tratate, calculi renali (aşa-numitele pietre la rinichi), suferă de o afecţiune cardiacă.

Alţi factori importanţi sunt obezitatea, ingestia unor pastile sau a unor substanţe nocive, precum şi abuzul de medicamente (cum ar fi antiinflamatoarele). 

Reguli importante de urmat pentru prevenirea insuficienței renale

Sănătatea rinichilor tăi depinde de stilul de viaţă pe care alegi să-l urmezi. Începe prin a efectua cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată pe zi – mai ales dacă ai probleme cu greutatea.

Studiile arată că în cazul anumitor persoane, obezitatea poate grăbi pierderea funcţiilor acestor organe. Începe cu exerciţii mai puţin solicitante şi creşte intensitatea în timp, când corpul e pregătit pentru un efort crescut. De asemenea, încearcă să mănânci cât mai corect.

Renunţă la produsele grase şi introdu-le în dietă pe cele sănătoase, bogate în vitamine şi nutrienţi. Nu consuma porţii prea mari şi nu renunţa la micul dejun.

Această masă este o sursă importantă de energie şi, în plus, te face să mănânci mai puţin pe parcursul zilei (ajutându-te astfel să-ţi menţii silueta). În ceea ce priveşte hidratarea, când ţi se face sete optează pentru un pahar cu apă în locul unei băuturi carbogazoase.

Alte reguli importante:

  • Monitorizează nivelul de colesterol, uree, creatinina şi pe cel al glicemiei;
  • Verifică-ţi constant tensiunea arterială;
  • Renunţă la fumat.

Recomandarea homeopatului

Înainte să încerci un tratament alternativ, trebuie să ştii că insuficienţa renală este o afecţiune gravă şi trebuie monitorizată de un specialist în nefrologie.

Tratamentul homeopatic este eficient doar ca terapie adjuvantă.

Pe scurt, contribuie la reducerea timpului de suferinţă şi scade riscul apariţiei unor complicaţii. Poţi să iei oricare dintre remediile din următoarea listă doar în dozele recomandate de medicul homeopat.

Tratament homepatic

1. APIS: indicat pentru edeme cu apariţie rapidă, oligurie, lipsa senzaţiei de sete, stare agravată de caldură, bufeuri.

2. KALIUM CARBONICUM: dacă ai edeme care apar lent, progresiv, la nivelul gleznelor, a ochilor sau sub clavicule. Remediul este eficient şi dacă ai un istoric de infecţii urinare recidivante, o afecţiune cardiacă sau respiratorie.

3. ARSENICUM ALBUM: recomandat pentru evoluţia lentă sau periodică a bolii, edem, hipertensiune, complicaţii neurologice, cardiace şi respiratorii. Edemul gambelor vine în contrast cu faţa emaciată (ţi se spune că pari „trasă la faţă“).

4. PHOSPHORUS: indicat în cazul afectării renale şi hepatice simultane. Poate fi un adjuvant în cazurile grave cu evoluţie rapidă, nefropatie hemoragică.

5. BARITA CARBONICA: recomandat vârstnicilor care suferă de hipertensiune arterială, arterioscleroză sau au o uşoară dezorientare psihică.

6. PLUMBUM METALICUMpentru persoanele diagnosticate cu hipertensiune arterială cronică, care prezintă semne neurologice sau au rinichi sclerozaţi, mici.

7. AURUM METALICUM: adecvat situaţiei în care complicaţiile specifice altor afecţiuni se manifestă mai rapid decât evoluţia bolii renale, dar şi în cazul hipertensiunii arteriale congestive cu bufeuri în ritmul pulsului, edeme ale picioarelor cu analize renale bune.

Close